ANL nu este o instituţie serioasă! Asta spun în cor 100 de familii din Ploieşti care aşteaptă de doi ani să se mute în casă nouă în blocuri făcute prin ANL. Încă...
Şase, vine garda! Aşa se avertizează între ei comercianţii pieţelor din Ploieşti atunci când prin zonă se află comisari ai Garzii Financiare în control. Aşa au făcut şi de data aceasta, dar...
După trei ani Derby-ul de trap al României a fost câştigat de “Zaza”, o iapă de 4 ani. De-altfel atât “Criteriul cailor de 3 ani” cât şi cel al celor de doi...
În memoria unui “înger păzitor”. Clubul Astra a găzduit prima ediţie a turneului organizat în memoria lui Alexandru Iatan, fostul portar al Astrei dar şi al naţionalei de juniori. Au participat ,pe...
Sala de 200 de locuri a Palatului Administrativ a găzduit astăzi lansarea proiectului finanţat prin programul operaţional regional privind achizitiile echipamentelor specifice pentru întervenţiaî in situaţii de urgenţă. Echipamentele vor deservi inspectoratele...
Primaria Ploieşti se pregăteşte să întâmpine sărbătorile de iarna aşa cum se cuvine, chiar dacă vremurile sunt grele. După ce saptamana trecută operatorul de servicii de iluminat public a atârnat peste tot...
Copiii se ţin de soţii pe banii părinţilor şi pe nervii autorităţilor anunţând atacuri cu bombe la 112. Chiar dacă întotdeauna aceste mesaje s-au dovedit false, o armata de oameni tot trebuie...
A furat fier vechi de pe calea ferată şi a ajuns direct la spital, asta după ce a fost lovit de o maşină în timp ce fugea cu prada. Este păţania unui...
Este omul cu privire caldă, este Moş Crăciunul oraşului, bucuria copiilor… este un reprezentant de seamă al versurilor şi demonstrează că umorul nu este în criză! Alexandru Ştefan, Saşa – cum îl...
Turiştii care au ales să petreacă sfârşitul de săptămână pe Valea Prahovei au avut parte de o surpriză, atunci când au urcat pe munte. Deşi în staţiuni vremea a fost frumoasă, la...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co