Liga Profesionistă de Fotbal a reacționat, astăzi, în urma unei declarații a lui Răzvan Burleanu. Președintele Federației Române de Fotbal a declarat, recent, că vrea desființarea Cupei Ligii, deoarece nu aduce niciun...
Scriitorul Ion Luca Caragiale a fost evocat, astăzi, și la colegiul național din Ploiești care îi poartă numele. Născut în anul 1852, în localitatea Haimanale din județul Prahova I. L. Caragiale a...
Printre cei mai buni din țară. Este vorba despre pompierii prahoveni. Astăzi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova și-a prezentat activitatea desfășurată anul trecut. Dincolo de cifre, nimeni și nimic nu poate...
Grefierii și arhivarii de la instanțele din Prahova au organizat, astăzi, proteste spontane. Peste 200 de persoane au participat la aceste acțiuni, care au avut loc în fața instanțelor din județ. Printre...
Elevii din Băicoi au fost actori pentru o zi! Pe scena Casei de Cultură Lilieşti, au interpretat mai multe scenete ale marelui dramaturg I.L. Caragiale. Micii actori au făcut tot posibilul să...
Numărul boxerilor legitimați în România a scăzat dramatic în ultimele două decenii. Conform unei statistici, în anii 90 erau peste 7000 de sportivi legitimați, iar acum sunt puțin peste o mie. În...
Creștinii ortodocși îi sărbătoresc, astăzi, pe Sfinţii Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, recunoscuți ca fiind cei mai mari învăţători şi păstori ai Bisericii. În această...
Câmpinenii s-au moblizat şi au participat la spectacolul caritabil făcut pentru localnicul Gabriel Popa. Vineri, în sala de la Casa Tineretului au fost aproximativ 200 de persoane. La finalul spectacolului a fost...
Prima lună a anului 2017 a adus încasări mai bune la Direcţia taxelor şi Impozitelor locale Câmpina. Atât persoanele fizice, cât şi cele juridice, şi-au achitat dările către stat. Procentul de încasare...
S-a circulat cu dificultate, vineri seară, pe Drumul Național nr. 1 la intrare în localitatea Sinaia, în urma unui eveniment rutier. O mașină care circula cu viteză a fost scăpată de sub...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co