Administratie

A patra licitație pentru Centrul de Excelență

Construcția unui centru de excelență în afaceri în Ploiești a fost anunțată, la vremea respectivă, cu surle și trâmbițe de autoritățile locale. Din păcate, când s-a trecut la fapte lucrurile nu au mai fost la fel de roz. Așa se face că, deși până la urmă recepția obiectivului ridicat în zona Parcului Municipal Ploiești-Vest a fost realizată anul trecut, încă mai sunt de lămurit o serie de aspecte care împiedică exploatarea unității. Așa se face că Primăria Ploiești organizează, pentru a patra oară, licitație de atribuire a contractului de servicii având ca obiect “Expertiza tehnică – Centru de excelență în Afaceri pentru Tinerii Întreprinzători”. Valoarea estimată, fără TVA, a contractului este de 21.008 lei, cu sursă de finanțare bugetul local. Termenul de prestare a serviciilor este de 20 de zile. Ofertele pot fi depuse la Registratura Primăriei Ploiești până la data de 21 iunie, ora 12.00.
În rest, autoritățile sunt pregătite să treacă la treabă. În cursul anului trecut, în Consiliul Local Ploiești a fost aprobată o organigramă pentru noul centru, iar Primăria Municipiului a scos posturile la concurs.

Aboneaza-te la STIRI
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co