Actualitate

A prins suta

Filipe Teixeira a prins suta. Nu cu mașina în trafic, ci a strâns 100 de meciuri în Liga I. Conform statisticii LPF, cel mai bun om al Petrolului a atins această cotă la partida cu CFR Cluj. Una pe care portughezul născut la Paris a onorat-o cu un gol și încă trei puncte în contul Petrolului. De când a început returul, golurile lui Teixeira au însemnat 10 puncte pentru formația ploieșteană. Fotbalistul este liderul echipei, dar și golgeterul ei, cu 8 goluri. Mai are nevoie doar de două ca să-l ajungă pe coechipierul său, Toto Tamuz, aflat în recuperare după o accidentare. Fotbaliștii Petrolului se află în ultima zi liberă, urmând ca de mâine să revină la antrenamente. Primul va avea loc la baza de la Crângul lui Bot, iar următoarele la Buftea. De la pregătire vor lipsi Alcenat și Nepomuceno, care au străbătut globul pentru a îmbrăca tricourile echipelor naționale. Alcenat s-a deplasat după echiopa statului Haiti tocmai în China, unde va juca două amicale. Unul dintre ele chiar în orașul unde antrenează Contra, așa că cei doi s-ar putea reîntâlni. Iar Nepomuceno face cunoștință cu celebrul Patrick Kluivert, proaspăt selecționer al statului Curacao.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co