Social

Absolvenții, așteptați la AJOFM

Absolvenții de liceu au două luni la dispoziție pentru a se putea înregistra în baza de date a Agenției de Ocuparea Forței de Muncă Prahova și apoi pentru a putea primi și indemnizație de șomaj. Asta în cazul în care nu se vor duce la facultate. Termenul începe imediat după finalizarea cursurilor la clasa a 12/a.
În cazul absolvenţilor de studii superioare, termenul de 60 de zile în care trebuie să se înregistreze la agenţiile de ocupare curge de la finalizarea studiilor anului terminal sau de la data promovării examenului de licenţă. În vederea înregistrării la agenţiile de ocupare, absovenții trebuie să se prezinte cu actul de indentitate, în copie și original, cu adeverinţa de absolvire sau diploma de studii, la fel în copie şi orginal, o adeverinţa eliberată de medicul de familie din care să rezulte dacă este ”apt de muncă” sau “apt muncă cu restrictii” și o adeverință de venituri eliberată de Administrația Financiară.
Apoi, absolvenţii înregistrați pot beneficia de servicii gratuite de mediere, de informare şi consiliere profesională personalizată sau de asistență şi consultanță pentru începerea unei afaceri proprii, dar și de servicii gratuite de formare profesională. Ulterior, în cazul, în care se angajează au și alte avantaje, la fel ca și cei care îi încadrează în muncă.
Prima de încadrare ca absolvent are o valoare de 500 de lei, dacă cei în cauză se încadrează în interval de 12 luni de la data absolvirii. Asta în timp ce angajatorii care încadrează absolvenți de invatamant gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior în interval de 12 luni de la absolvire primesc subvenţii in valoare de 900 lei/luna pe o perioada de 12 luni, cu obligativitatea menținerii raporturilor de muncă pe o perioadă de 18 luni.

Aboneaza-te la STIRI
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co