Sport

Același rezultat după luni de zile

Este pentru prima oară, după șapte luni, când Petrolul 52 se impune cu 4-0. Gruparea ploieșteană a câștigat, la patru goluri diferență, în Parcul Belu din Urlati, după ce ultimul rezultat de acest fel l-au obținut, anul trecut în luna august, la meciul de pe arena Ilie Oană, cuTufeni Băicoi. Acest 4-0 îi menține pe băieții lui Tavi Grigore tot la patru puncte distanță față de CS Blejoi, următoarea clasată. Tot întâia oară Mădălin Mihailovici, reprezentantul companiei Veolia, cea care vrea să investească la formația petrolistă, a fost prezent la o deplasare în judeţ, urmărind disputa împreună cu Mircea Dridea şi Cristi Vlad. Aceștia dar și jucătorii și suporterii au aflat, astăzi, valoarea mărcilor Petrolul. În conferința de presă săptămânală, primarul Adrian Dobre a anunțat că fiecare din cele șase mărci a fost expertizată la o sumă cuprinsă între 5000 și 6000 de lei. Persoana care a făcut evaluarea, un PFA din Câmpina, a recomandat ca mărcile să fie cesionate.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co