Politica

Acuze PNL la adresa PSD-ALDE

Grupul consilierilor județeni ai PNL Prahova acuză că cei de la PSD și ALDE fac asfaltări pe ploaie și lapoviță, la zero grade, în scop electoral.
Peneliștii susțin că, deși primarii au solicitat asfaltările, respectiv reparațiile de luni sau chiar de ani de zile, pesediștii, care alături de ALDE dețin conducerea consiliului județean, fac lucrările în luna noiembrie, în a doua parte, când temperaturile coboară frecvent sub zero grade!
PNL Prahova îl atenționează pe președintele PSD Prahova, Bogdan Toader, președinte al Consiliului Județean, că va face plângere penală pentru prejudicierea bugetului CJ Prahova, pentru fiecare fisură sau groapă apărută în asfaltul turnat pe ploaie, lapoviță sau la zero grade. Grupul consilierilor județeni PNL solicită de urgență convocarea unei ședințe extraordinare a Consiliului Județean în care conducerea să prezinte prahovenilor o dare de seamă asupra costurilor acestor lucrări.
Contactat de reporterii VPTV, Bogdan Toader, presedintele Consiliului Județean Prahova, a declarat că ordinul de începere a lucrărilor de asfaltare a fost dat săptămâna trecută, imediat după ce s-a finalizat procedura de achiziție. De asemenea, Toader a infirmat scopul electoral și susține că în momentul în care temperaturile nu vor mai permite, lucrările vor fi suspendate.

Aboneaza-te la STIRI
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co