Sport

Adversari din Liga a III-a

Adversari din Liga a III-a pentru echipele prahovene în turul 2 al Cupei României. Deși erau șanse ca Petrolistul Boldești și CS Păulești să aibă parte de un duel direct, până la urma tragerea la sorți le-a stabilit echipe diferite. Petrolistul, grupare care joacă în eșalonul trei, va evolua în județul învecinat, Dâmbovița, pe terenul celor de la Flacăra Moreni. Gruparea dâmbovițeană tocmai a promovat în Liga a III-a și este antrenată de Gabi Paraschiv, fostul jucător al Petrolului, dar și campion cu Oțelul Galați. Petrolistul și Flacăra au avut, astăzi, o avanpremieră a înfruntării din Cupă, întâlnindu-se într-un meci amical pe stadionul morenarilor. Prahovenii și dâmbovițenii se vor întâlni și la sfârșitul săptămânii viitoare, atunci când va avea loc a VI-a ediție a memorialului “Viorel Mateianu”. CS Păulești, cealaltă trupă din Prahova angrenată în “competiția surprizelor”, a scăpat de o deplasare obositoare. Dar trebuie să suporte cheltuielile de organizare, deoarece va juca pe teren propriu cu Urban Titu. Partidele din turul secund al Cupei României se vor disputa săptămâna viitoare, miercuri, de la 17:30, ora oficială. Petrolistul și Păuleștiul au trecut de primul tur, după ce s-au impus în deplasările disputate la FC Păpăuți, respectiv Voința Lanurile.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co