Sport

Au întors-o ca la Ploiești

CSM-ul “a întors-o ca la Ploiești” în cazul celor două echipe de handbal masculin și feminin. Până la urmă, ambele formații vor continua în campionat. Explicația acestei reveniri neașteptate a venit din partea directorului de la club, Cezar Stoichiciu. “Există promisiunea Consiliului de Administraţie că vor fi bani pentru participarea în competiţii”. Pe baza promisiunilor făcute de Consiliul de Administrație al CSM-ului s-a luat hotărârea ca ambele formații să joace în continuare. Asta după ce, în urmă cu o zi, două, retragerile din competitii “curgeau” către Federația Română de Handbal. Site-ul oficial al clubului a anunțat că în urma unei şedinţe a Consiliului de Administraţie al Clubului și după ce s-a discutat şi la Federaţia de Handbal, s-a stabilit că ambele formaţii vor continua să evolueze în Liga Națională, respectiv în Divizia A. La sediul clubului, s-a întrunit în premieră Consiliul de Administraţie, format din consilierii locali, și reprezentanta SPFL Ploieşti, directorul clubului, coordonatorul sportiv, directorul adjunct şi coordonatorul secţiei de fotbal. O altă hotărâre a fost ca, la secţia de fotbal, să se pună bazele unui Centru de Copii şi Juniori, aşa cum s-a şi discutat în această vară, inclusiv în Consiliul Local Ploieşti. În aceste condiții, echipa feminină de handbal a disputat, în urmă cu puțin timp, meciul din etapa a III-a, de pe teren propriu, cu HC Dunărea Brăila. Echipa este formată, în primă fază, din junioarele clubului. Ulterior se vrea o reconstrucţie rapidă, bazată pe sportivele care au făcut până de curând parte din lot şi pe alte jucătoare libere de contract care mai pot fi legitimate în această perioadă. Iar formația masculină va evolua cu vechii handbaliști, avantajul aici fiind faptul că ei nu au apucat să plece la alte grupări.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co