Actualitate

Blocați o noapte pe munte

Trei tineri au trecut prin clipe de groază după ce și-au petrecut o noapte pe munte, sub cerul liber, pe un perete stâncos. Ei au rămas blocați în timp ce doreau să escaladeze Vârful Picătura din Bucegi, un traseu destinat doar alpiniștilor experimentați. Cu toate că aveau echipamentul necesar, lipsa de experiență și-a spus cuvântul și au fost nevoiți să ceară ajutorul salvatorilor montani din Bușteni.

Cei trei prieteni, toți cu vârsta de 23 de ani sunt din Pitești și Băileşti, județul Argeș. Sâmbătă dimineața s-au gândit să pornească pe un traseu din munții Bucegi. Au ales unul care este doar pentru alpiniștii cu experiență. Au plecat de pe pârtia Kalinderu din Bușteni către Vârful Picaturu, o zonă extrem de periculoasă și care nu este marcată ca traseu turistic. Neavând experienta in escaladă și tehnici de alpinism, aventurierii au ramas blocați pe un perete stâncos, iar la lăsatul serii au sunat după ajutor.

Din cauza zonei periculoase și a întunericului, salvamontiștii din Bușteni au hotărât să pornească după ei în zorii zilei, însă i-au sfatuit ce trebuie să facă pentru a supraviețui pe timpul nopții și au ținut în permanență legătura cu ei.

Deși au petrecut o noapte blocați în munte, se pare că tinerii nici acum nu realizează pe lângă ce pericol au trecut. Salvamontiștii îi sfătuiesc pe turiști să nu se mai aventureze pe potecile montane care nu sunt marcate.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co