Politica

Bogdan Hodorog, reales președinte PMP Ploiești

Bogdan Hodorog a fost reales în funcția de președinte al organizației PMP Ploiești. La 43 de ani, acesta se bucură de susținerea colegilor săi și va lucra alături de secretarul-general Claudia Sălceanu, secretarul-general adjunct Daniela Pleșa.
„Cheia succesului nostru de peste patru ani stă în două obiective pe care trebuie să le îndeplinim: menținerea și consolidarea acestei legături permanente cu oamenii din Ploiești, precum și activitatea susținută în Consiliul local. Vom susține orice inițiativă de natură să dezvolte Ploieștiul, indiferent din partea cui ar veni, dar ne vom opune ferm oricărei măsuri de natură să afecteze interesele ploieștenilor!” a spus Bogdan Hodorog
În cadrul evenimentului la care au participat 320 de membri ai PMP Ploiești, președintele filialei Prahova a Partidului Mișcarea Populară, Cătălina Bozianu, l-a criticat în termeni duri pe primarul municipiului, Adrian Dobre:
„Avem multe voci care îl acuză pe primar de nepăsare față de Ploiești și față de ploieșteni. Pentru noi, după discuțiile cu oamenii care se plângeau de absența dezinsecției din oraș, domnul Dobre a devenit „primarul care nu e în stare nici să omoare gângăniile”. Iar acest primar slab și dezinteresat este oglinda vie a eșecului vechilor partide în a propune oameni care să dezvolte orașul nostru și să îl facă un loc cât mai bun de trăit”.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co