Sport

Calificările costă

Calificările în Cupa României sunt costisitoare. Petrolistul Boldești și CS Păulești merg mai departe în competiția surprizelor. Dar deplasările lungi și arbitrii divizionari din turul următor reprezintă bani cheltuiți pentru cele două grupări prahovene. Oficialii celor două cluburi nu erau afectați în cazul necalificării, având în vedere că făceau economie cu bugetele aferente. Însă jucătorii ambelor echipe și-au făcut treaba pe teren. Petrolistul a jucat tocmai în Covasna, în fieful celor de la FC Păpăuți. Boldeștina a câștigat cu 4-3, prin dublele reușite de Ene și Ioniță. Formația care evoluează în liga a 3-a a dominat tot meciul, neavând emoții. În schimb Păuleștiul a avut parte de un succes spectaculos.

Trupa antrenată de Iulius Mărgărit s-a impus cu 4 la 3, după ce a fost condusă cu 3-1, pe terenul echipei buzoine Voința Lanurile. Golurile prahovenilor au fost marcate de Alexandru, Mihai, Dumitru și Țugui. Calificarea Păuleștiului poate încurca și Petrolul 52. Echipa ploieșteană dorea amânarea primei etape, atunci când trebuia să se deplaseze la Păulești. Oficialii echipei gazdelor ar fi fost de acord cu acestă variantă dacă echipa nu se califica mai departe. Însă va juca în turul 2 și, din cauza programului aglomerat, n-ar fi de acord cu doleanța petroliștilor. Turul următor al Cupei României este programat pe 24 august și este posibil ca Federaţia Română de Fotbal să „împerecheze” Petrolistul cu Păuleștiul.

Aboneaza-te la STIRI
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co