Actualitate

Chiriță își pregătește ziua

Daniel Chiriță, unul dintre cei mai titrați jucători ai Petrolului din ultimii ani, își va serba ziua de naștere în “Olimpia”. În prezent, antrenor-jucător al Naționalei de Fotbal a Artiștilor, Chiriță se pregătește să pună în scenă un eveniment deosebit. Sâmbătă, 24 martie, în ziua în care va împlini 44 de ani, „Kiru” își invită toți prietenii la Sala Sporturilor „Olimpia” pentru a sărbători ziua de naștere alături de aceștia. Ziua sa va fi cinstită printr-un turneu demonstrativ ce va alinia la start foste multe glorii ale fotbalului românesc. Evenimentul este organizat de un promotor care a regizat și Gala „Campionii din Oțel”, de la Galați, din urmă cu aproape două săptămâni. Atunci, Naționala Artiștilor, cu Daniel Chiriță printre titulari, a obținut medaliile de argint. La acțiunea din „Olimpia”, de luna viitoare, accesul publicului va fi liber. Iubitorii fotbalului ploieștean și nu numai vor putea să urmărească la lucru foste glorii ale echipei fanion, FC Petrolul Ploiești, dar și ale cluburilor Steaua, Dinamo, Rapid și Universitatea Craiova. Nu vor lipsi nici momentele artistice, acestea urmând să fie asigurate de o parte dintre componenții Naționalei Artiștilor. Întreg evenimentul urmând să se desfășoare pe durata a mai multor ore, similar celui în care Chiriță a evoluat cu succes.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co