Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploiești va deschide cea de-a 65 a stagiune, sub bagheta dirijorului Radu Postăvaru. Așadar, pe 14 septembrie, vom avea parte de evenimentul care-i va aduce pe scenă, ca soliști, pe câștigătorii premiilor I la secțiunile de interpretare ale Concursului „George Enescu”, ediția 2014.
Va fi o stagiune care se va desfășura, pentru prima oară, sub egida Ministerului Culturii. De asemenea, multe dintre evenimente se vor desfășura sub egida Ambasadei Argentiniei, Italiei, Germaniei, Coreei de Sud, Spaniei și Republicii Elene.
Și când vorbim de unicitate, ne referim și la studioul de întregistrări, pe care Filarmonica “Paul Constantinescu” din Ploiești, îl va avea începând cu jumătatea lunii septembrie. În acest studiou, orice orichestră va putea înregistra CD-urile, la o calitate superioară, sub egida Filarmonicii.
Concerte de excepție la Filarmonica din Ploiești
By
Posted on
| 183 afisari