Actualitate

Control judiciar pentru Adina Buzatu

După ce a fost audiată la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Adina Buzatu a fost plasată sub control judiciar pe cauţiune. Creatoarea de moda este cercetată într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de aproape 38 de milioane de lei. După ore bune de audieri la sediul Parchetului, stilista nu a mai știut să ajungă la mașina cu care trebuia să plece.
În dosarul în care este vizată si creatoarea de modă Adina Buzatu au avut loc, ieri, nu mai puțin de 34 de percheziţii în Bucureşti, Prahova, Iaşi, Suceava şi Ilfov la domiciliile unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale bănuite de infracţiuni economice. Potrivit oamenilor legii, se pare ca în perioada 2012 – 2014, persoanele bănuite ar fi creat un circuit fiscal fictiv, în vederea reducerii bazei de impozitare a sumelor datorate bugetului de stat. Concret, persoanele în cauză, prin intermediul a 20 de societăţi comerciale, ar fi efectuat operaţiuni bancare pentru acte comerciale care nu ar fi avut loc în realitate.
In cazul Adinei Buzatu, valoarea cauţiunii a fost stabilită la 300.000 lei. Creatoarea de modă a fost plasată sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, fiind acuzată de evaziune fiscală şi spălare de bani. Celelalte persoane audiate în același dosar sunt, de asemenea, cercetate sub control judiciar pe cauţiune. Valoarea cauţiunii în cazul acestor persoane a fost stabilită la o treime din prejudiciu.

Aboneaza-te la STIRI
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co