Economic

Control la toate băncile care au creditat în CHF

Decizie așteptată de persoanele care au credite în franci elvețieni. Toate băncile care au dat credite în această monedă vor fi controlate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Anunţul a fost făcut, astăzi, de preşedintele instituţiei Bogdan Pandelică, care a fost prezent în Comisia Economică din Senat. Decizia a fost luată la solicitarea senatorului PNL Daniel Cătălin Zamfir, preşedintele comisiei de specialitate, care, pe lângă şeful ANPC, i-a audiat pe reprezentanţii sectorului bancar în cazul Raiffeisen Bank. ANPC a dat o amendă de 50.000 de lei respectivei bănci, pentru practici incorecte şi a dispus încetarea acestora. Se pare că și Guvernul Tudose şi Administraţia Prezidenţială au cerut ANPC să soluţioneze un memoriu al Grupului Clienţilor cu Credite în CHF.
“ANPC a constatat că Raiffeisen nu doar că nu a informat clienţii cu privire la riscurile creditelor în CHF, ci, mai mult decât atât, a prezentat produsul ca fiind unul sigur, stabil, cu o dobândă mică. Controlul trebuie extins la toate băncile care au dat credite în CHF, pentru că toate cele opt bănci au mers pe acelaşi scenariu”, a precizat Cătălin Zamfir.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co