Actualitate

Cozi la Salină

Sutele de turiști care ajung, zilnic, la Salina Slănic din Prahova, unde temperatura este de 12 grade Celsius, indiferent de anotimp, trebuie mai întâi să treacă testul nervilor. Astăzi, după ce au așteptat cu orele, au făcut și cale întoarsă din cauza unui control care a oprit transportul în salină.

Cozile care se formează în fața Salinei sunt imense, încă de la primele ore ale dimineții. Toți turiștii vor să coboare, din nou cu liftul, în mina Unirea. Cu liftul, în 3 minute erai în salina. Cu microbuzele… Astăzi, o asociație a organizat un miting în fața Societății Naţionale a Sării – SALROM, din București. Scopul este de a manifesta împotriva poluării salinei Slănic, de către microbuzele care emit noxe. Și culmea, astăzi, la salină Inspectoratul de stat pentru Control în Transportul Rutier a organizat un control la microbuzele cu pricina, însă reprezentanții instituției nu au vrut să comenteze. Astfel, după ce au stat ore la coadă să coboare în mină, turiștii au fost trimiși… acasă.

În luna august a anului trecut, liftul, care data din 1936, a căzut în gol cu mai mulți turiști, iar 300 de persoane au rămas în subteran. De atunci, oamenii coboară în mine cu microbuzele. Mina Unirea, situată la o adâncime de 208 m, a fost deschisă vizitării după anul 1970. Se spune că e cea mai mare din Europa şi locul cu cel mai pur aer de pe planetă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co