Actualitate

Cupa României la Orientare, desfășurată la Comarnic

În perioada 26-28 mai, în Comarnic, în apropiere de plaiul Mezdrea, a avut loc cea mai importantă competiție de orientare: Cupa Națională a României. În cele trei zile de concurs s-au aliniat la start 180 de concurenți de la cluburi sportive din țară, dar și din alte șapte țări, precum Danemarca, Ungaria sau China.
Competiția a fost organizată de Clubul Sportiv Universitar UNEFS București, cu sprijinul Federației Române de Orientare, al Primăriei Comarnic și participarea Clubului Sportiv Metropolitan București.
În cele trei zile de concurs, sâmbătă, duminică și luni, s-au derulat nu mai puțin de trei competiții: Cupa României, Cupa Gaudeamus și Cupa Orașului Comarnic. Au participat persoane cu vârste cuprinse între 12 și 75 de ani.
La Cupa Orașului la Orientare, Comarnic a fost reprezentat cu onoare de elevi de gimnaziu și liceu. Pe locurile fruntașe s-au situat Savu Teodor, care a obținut trofeul pentru categoria liceu. La categoria gimnaziu, locul I a fost adjudecat de Calin Geanin, iar la feminin, Cupa Orașului a mers către Istvan Mihaela.
În Duminica Rusaliilor, toți cei implicați în evenimentul de la poalele muntelui Gurguiata au luat parte la un picnic tradițional românesc, dedicat sărbătoririi celor 100 de ani de la Marea Unire, iar copiii talentați din oraș au organizat un scurt program artistic.
Data de 27 mai 2018 este una cu însemnătate aparte pentru orașul Comarnic. Asta pentru că la această dată s-au împlinit 508 ani de la prima atestare documentară a acestei așezări.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co