Social

De 2 ani pe strazi

Vasile Tănase şi Ioana Georgescu, cunoscută drept Veronica, sunt doi oameni cu care viaţa nu a ţinut. Cei drept, nici ei nu s-au zbătut prea tare. Încă din 2006 cei doi au intrat în „evidenţa” poliţiştilor comunitari, care au încercat să găsească o soluţie. Inutil! Numărul limitat de locuri din instituţiile unde pot fi cazate aceste persoane fără locuinţă a făcut ca timpul să treacă şi cei doi tot pe străzi pot fi văzuţi. Ziua în zona Pieţei Centrale, unde cerşesc, iar noaptea prin diverse unghere, prin apropierea unei ţevi de la o instalaţie de căldură. Îndură temperaturi de -15 grade şi acest lucru nu pare a-i deranja foarte tare. Nici nu vor să recunoască faptul că a venit iarna. Noroc cu alcoolul pe care îl consumă.
Deşi i s-a spus că lumea în vrea binele, Vasile Tănase este nemulţumit de faptul că situaţia lui şi a femei ajunge la ochii şi urechile telespectatorilor.
Agenţii comunitari trec din când în când prin zonă pentru a vedea care mai este starea celor doua persoane ale străzi. Şi trec mai departe. I-ar sancţiona, dar ştiu că niciodată nu îşi vor plăti amenzile. Aşa că lucrurile merg în continuare ca în ultimii doi ani.
Vasile şi Veronica s-au resemnat de mult. Ei aşteptă acum să meargă pe „ultimul drum”.
httpv://www.youtube.com/watch?v=XlKX8sSuc1E

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co