Actualitate

Declaraţie pentru amendă

Conducerea Serviciului Public de Finanţe Locale Ploieşti vrea ca procedura de încasare a amenzilor pentru persoanele care au fost prinse că nu deţin rovinietă să fie modificată. Acesta lucru este necesar, susţine conducerea serviciului, deoarece firma care distribuie contribuabililor înştiintările de plată nu are o ştampilă oficială care să fie trecută pe plic pentru a atesta că nu au trecut mai mult de 48 de ore de la primirea amenzii. Până atunci, Serviciul Public a găsit ca soluţie de comporomis crearea unei declaraţii tipizate care trebuie completată când se plăteşte amenda. În medie, într-o zi, la casieriile fiscului vin aproximativ 20 de persoane care plătesc astfel de amenzi. Astfel atunci când este cumpărată rovinieta, se introduce în calculator numărul de înmatriculare al autovehiculului şi sistemul va genera în mod automat categoria vehiculului, numele proprietarului şi alte date de identificare iar după achitarea preţului, cumpărătorul va primi un bon de casă. Astfel există o bază de date în care se pot găsi cu uşurinţă autovehiculele ce au achitat taxa de drum şi perioada valabilităţii acestora. În funcţie de preţul plătit valabilitatea unei roviniete este de o zi până la un an.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co