Actualitate

Depunere de coroane la Bușteni

Ceremonie cu fast în stațiunea Bușteni, acolo unde localnicii și turiștii au participat la manifestările prilejuite de cele 3 sărbători din data de 9 mai: Ziua Uniunii Europene, a Independenței României și sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. În sunet de fanfară, mulțimea a sosit la monumentul “Ultima Grenadă”, situat chiar în centrul stațiunii, acolo unde vânătorii de munte de la Unitatea 21 din Predeal au dat onorul, iar preoții au ținut o scurtă slujbă religioasă. A urmat depunerea de coroane din partea autorităților, a principalelor instituții locale, și a unor firme private, dar și un scurt moment artistic susținut de corul elevilor de la școlile din Bușteni.
Cel mai așteptat moment a fost, însă, defilarea vânătorilor de munte din Predeal și a fanfarei, care a stârnit aplauzele celor prezenți în fața primăriei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co