Actualitate

Distracție de Crăciun pe Valea Prahovei

Mii de turiști au petrecut, atât în ajun cât și în ziua de Crăciun, în stațiunile de pe Valea Prahovei. Deși nu au fost la fel de mulți ca în ultimii ani, turiștii care au ajuns în Sinaia, Bușteni sau Azuga au trăit din plin atmosfera sărbătorilor de iarnă, mai ales că gazdele i-au așteptat cu pachete cât mai diversificate și avantajoase ca preț. În stațiunea Bușteni. Aceștia au avut parte de adevărate “spectacole” care au inclus majoritatea obiceiurilor tradiționale. Unul dintre cele mai gustate momente a fost “sosirea urșilor”, un obicei foarte vechi în zona Munteniei. Purcelul proaspăt pregătit, focul de tabără sau înălțarea lampioanelor sunt doar câteva dintre atracțiile care au fost incluse în prețul pachetelor de Crăciun. Turiștii care au ales să petreacă în acest fel au fost încântați de programul oferit de gazde. Unul dintre cele mai așteptate momente a fost, însă, în stațiunea Bușteni, concertul extraordinar de Crăciun susținut de Vasile Șeicaru. Binecunoscutul cantautor a încântat turiștii cu colindele interpretate, s-a bucurat alături de aceștia și a ținut să transmită un gând bun tuturor românilor. Distracția s-a mutat din aer liber în restaurante, acolo unde bucătăresele au pregătit un meniu tradițional, din care nu au lipsit toba de casă, cârnații sau sarmalele. Atmosfera de sărbătoare a fost întreținută cu toate genurile de muzică, iar turiștii au petrecut de Crăciun până târziu, după miezul nopții.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co