Sport

După băieți, urmează fetele

După ce weekend-ul trecut handbalul masculin și-a disputat Cupa României la Ploiești, adjudecată de Dinamo, vine și rândul handbalului feminin să pună trofeul pe masă, pe 19 și 20 mai. Astăzi, la sediul Federației Române de Handbal, s-au stabilit cele două semifinale ale Cupei României destinată fetelor. Cel mai echilibrat și disputat meci va fi chiar în primul joc al Final Four-ului, găzduit de Sala Sporturilor Olimpia. Se vor înfrunta SCM Craiova cu CSM Bistrița, acest joc având o miză dublă. Pe lângă o calificare în finală, câștigătoarea acestui meci își va asigura calificarea în Cupa EHF. Programul Final Four-ului Cupei României arată în felul următor. Vineri, de la ora 17:00, are loc duelul dintre Craiova și Bistrița și în aceași zi, dar de la ora 19:00, CSM Unirea Slobozia întâlnește pe CSM București. Sâmbătă, de la ora 15:00, va avea loc finala mică, iar două ore mai târziu se va disputa finala mare. Fosta câștigătoare a Ligii Campionilor, este campioana României dar și favorita clară la cucerirea trofeului. ,,Tigroaicele” au trecut, în sferturiile de finală, de HCM Râmnicu-Vălcea. Fanii handbalului pot revedea pe parchetul din ,,Olimpia” handbaliste precum Paula Ungureanu, Linea Torstensson, Bella Gulden, Aurelia Brădeanu, Oana Manea sau Carmen Martin. SCM Craiova a trecut în sferturi de Dunărea Brăila și a terminat sezonul intern pe locul patru. CSM Bistrița a intrat în ,,careul de ași” după ce a eliminat Rapidul, iar sezonul național l-a încheiat pe locul 8. Marea surpriză a venit din partea echipei CSM Slobozia. Ocupanta ultimului loc în Liga Națională a eliminat CSM Roman, calificându-se la turneul final de la Ploiești.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co