Sport

Echipă de primă ligă

O echipă de prima ligă la Păulești! Este miza calificării pentru gruparea de lângă Ploiești în Cupa Romăniei. Campioana judeţeană a ultimului sezon a ajuns în turul 3 al “competiției surprizelor”. Iar din faza următoare vor intra și echipele din prima ligă. Ciobanu și coechipierii vor să repete performanța de anul trecut cănd, la Păulești, au jucat cu FC Brașov. Oponenta Păuleștiului în această fază a Cupei, Flacăra Moreni, are același gănd. Trupa antrenată de Gabi Paraschiv vrea să aducă la Moreni una din trupele existente ale fotbalului mare. Băieții pregătiți de Iulius Mărgărit vor juca săptămăna viitoare, miercuri după-amiază, pe teren propriu, împotriva morenarilor. Ambele echipe puteau fi în eșalonul trei al fotbalului romănesc dar în timp ce formația prahoveană a declinat liga a 3-a, formaţia dămbovițeană a găsit bugetul necesar să evolueze în întrecerea organizată de Federația Romănă de Fotbal. Pînă să ajungă față în față, CS Păuleşti a ajuns în turul al III-lea după ce a trecut, pe rând, de Voinţa Lanurile, în deplasare, şi de Urban Titu, pe teren propriu. Iar Flacăra Moreni s-a calificat mai departe după ce s-a impus în fața celeilalte formaţi prahovene aflată în competiţie, Petrolistul Boldeşti, pe care a învins-o pe arena dămbovițeană. În această fază a Cupei Romăniei evoluează peste 30 de echipe din eşaloanele trei și patru, plus trei echipe din liga a doua.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co