Actualitate

Efectele codului portocaliu: bătaie pe sarea de la Slănic

Porțile Salinei Slănic au fost luate cu asalt de toate firmele de deszăpezire din sud-estul țării. Dacă îndrăzneai să intri în fața cozii uriașe din fața societății riscai să fii linșat de cei care așteptau de două zile să încarce sarea necesară deszăpezirii. Acesta este și motivul pentru care străzile Ploieștiului au rămas cu tone de zăpadă aproape toată perioada zilei, provocând mari bătăi de cap șoferilor. Potrivit directorului tehnic al RASP, Vasile Ionescu, cei de la Rosal nu au avut timp să stea la rând la salină, iar Ploieștiul a rămas fără sare solidă la deszăpezire. Mai mult decât atât, cele 19 utilaje de deszăpezire scoase de astăzi dimineață de Rosal au fost insuficiente pentru a îndepărta cantitatea însemnată de zăpadă de pe străzi. Ploieștenii au fost extrem de nemulțumiți de starea drumurilor, plângându-se de faptul că autoritățile nu și-au făcut treaba. Primarul Adrian Dobre îi contrazice, însă, afirmând, într-o intervenție telefonică la Radio Best FM, că străzile din Ploiești au fost curățate. Ca să susțină această afirmație, primarul a trimis redacției noastre nu mai puțin de 70 de fotografii cu străzile din oraș.
Pe DN1 cel mai grav accident s-a petrecut în zona Liliești, unde echipajul unei ambulanțe a oprit să vadă dacă pasagerii unui autocamion cu remorcă aflat pe marginea drumului după o derapare are nevoie de ajutor. În acel moment, patru autoturisme care circulau în spatele ambulanței au intrat în coliziune. Conducerea județului ne spune că toate drumurile naționale de pe raza Prahovei au fost curățate, la ora 11 circulându-se normal pe toate rutele. Poliția județeană a stabilit restricții de trafic pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone pe DN1A, la Vălenii de Munte.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co