Actualitate

Eșec de primăvară

Primăvara a început cu un eșec pentru handbaliștii de la CSM Ploiești. Primul de la debutul bătăliei pentru revenirea la cel mai înalt nivel. Ploiești-Pitești 24-25, după ce și la pauză oaspeții au avut un avantaj de cinci goluri. Această înfrângere ne arată că, deocamdată, nu suntem pregătiți pentru Liga Națională, a spus, după meci, antrenorul Dragoș Dobrescu. El a mai adăugat faptul că derbiul s-a pierdut pe final, dar și din cauza începutului foarte slab al jucătorilor săi. Handbaliștii din Argeș au reușit golul victoriei cu doar patru secunde până-n finalul jocului. Înainte de această fază, ploieștenii au avut un “9 metri” pe care Turcu l-a ratat – portarul oaspeților a respins până la Cadar, cel care i-a cadorisit pe coechipierii săi cu o victorie nesperată.

În ciuda înfrângerii, CSM Ploiești rămâne pe primul loc, dar distanța față de HC Argeș s-a redus la șase puncte. Pentru ploieșteni urmează o pauză în campionat și apoi o deplasare la Bicaz. Iar în acel interval liber, susține Dobrescu, echipa se va antrena cu mentalitatea favoritei la primul loc. Iar Macovei și coechipierii promit că numai așa vor aborda și celelalte partide până când reușesc și matematic promovarea în Liga Națională. Cu ocazia acestui meci, a debutat și noua mascotă, un leu galben-albastru, care însă le-a purtat noroc doar fetelor. Ele au câștigat, o zi mai târziu, cu Slobozia, apropiindu-se tot mai mult de play-off-ul campionatului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co