Edilul șef al Ploieștiului, Adrian Dobre, a judecat, din nou, astăzi, proasta organizare a Societății de Gospodărire Urbană în ceea ce privește gestionarea activităților desfășurate. În momentul de față, societatea dispune de...
Din calculele făcute până în prezent, bugetele unor instituții din cadrul Primăriei Ploiești se vor dubla. Asta ca urmare a majorărilor salariale și a cheltuielilor pentru bunuri și servicii. La CSM majorarea...
Adăpostul de câini – subiect de discuții în sedința de consiliul local și nu numai. Primarul Ploieștiului acuză Consiliul Local că la ultima ședință, consilierii PSD și ALDE au votat un proiect...
A fost semnat contractul cu firma care a câștigat licitația pentru realizarea studiului de prefezabiltate în vederea construirii spitalului municipal Ploiești. Două societăți au participat la licitație. Firma care va întocmi studiul...
Primarul Ploieștiului, băgat în ședința de CSM Ploiești. Sportivii, antrenorii și coordonatorii au ajuns la disperare. Pentru că nu-și primesc banii, oamenii pleacă și nu mai pot participa la competiții. De aceea...
La ședința de astăzi a primarului cu CSM-ul a fost prezent și USP-ul. Reprezentanții Uniunii Suporterilor Petrolişti au venit pentru a discuta cu primarul pe tema mărcilor şi siglei FC Petrolul. Dar...
Problema serviciului de deratizare, dezinsecție și dezinfecție din Ploiești este, pe zi ce trece, din ce în ce mai gravă și mai urgentă. Mai nou, nici cadavrele de animale nu mai sunt...
Primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, este pasionat de Star Wars. Edilul a declarat astăzi că, dacă s-ar întoarce în timp și ar fi din nou clasa întâi, ar dori un ghiozdan înscripționat cu...
CSM Ploiești este aproape de colaps! Asta pentru că salariile sportivilor și ale antrenorilor clubului nu pot fi, deocamdată, plătite. Primarul Adrian Dobre a fost iar să stea de vorbă cu handbalistele,...
Urmează un audit la CSM Ploiești. Anunțul a fost făcut de primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, în această dimineață. Edilul a și prezentat un raport făcut, anul trecut, de comisia de consilieri locali....
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co