Sport

Fără dramatism la Petrolul

Antrenorul Răzvan Lucescu susține că situația de la clubul Petrolul nu este dramatică. Este foarte liniștită, chiar dacă rezultatele nu sunt cele mai bune. Lucescu junior spune că a pregătit la victorie toate partidele și crede că fanii nu au de ce să-l învinovățească pentru rezultate. El a simțit starea lor de nemulțumire, însă echipa s-a bătut, a jucat bine, dar are și ghinion. În plus, susține antrenorul, Petrolul a jucat, de când a venit el la Ploiești, numai cu echipe dificile și chiar mai bune, cel puțin în clasament. Lucescu junior are 5 meciuri pe banca Petrolului, dintre care unul în cupă, toate încheiate la egalitate. Și jucătorii sunt afectați de această situație, dar maseurul Răzvan Negoiță este responsabil cu buna dispoziție în vestiarul “lupilor”. Adrian Mutu a postat pe un cont de-al său un filmuleț în care cel poreclit Burtă dansează pe melodia “Happy”. Mutu și ceilalți sunt încântați de calitățile de dansator ale celui care, în vara lui 2011, într-un meci disputat la Strejnic, a contribuit decisiv la promovarea echipei în Liga I, împiedicând efectuarea unei schimbări greșite, care ar fi adus depunctarea echipei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co