Sport

Final balcanic

Final balcanic al sezonului de trap dinaintea vacanței de vară. Clubul Sportiv Municipal Ploieşti va organiza, duminică, 9 iulie, pe Hipodromul Ploieşti, ultima reuniune oficială a curselor de cai. Culoarea acestei ultime alergări este dată de o numeroasă participare internaţională. În sulky vor urca driveri din Ungaria, Bulgaria, Serbia şi, evident, România, urmând să concureze pentru a câştiga Premiul Danezul. Cursa „vedetă” a reuniunii de la sfârşitul acestei săptămâni va fi „Premiul CSM Ploieşti”, un premiu semiclasic în cadrul căruia sunt puşi la bătaie 4.800 de lei. Locul I va încasa 2.160 lei, locul al II-lea, 1.200 lei, locul III, 720 lei, locul IV, 480 lei, iar locul V va primi 240 lei. Întrecerea de duminică va avea în program alte două curse pe lîngă cele amintite. Acestea vor fi Premiul Darius și Premiul Dediţel iar în deschidere, de la ora 10.00, se va disputa o cursă de calificare. Biletul de intrare pentru accesul în tribună va fi în valoare de 5 ron/persoană, iar copiii cu vârsta de până la 14 ani au acces gratuit. Spectatorii care vor veni cu maşina vor achita o taxă de parcare în valoare de 2 ron/oră pentru fiecare autoturism. Vacanţa de vară va dura aproape două luni, următoarea reuniune de pe hipodrom fiind programată în prima duminică a lunii septembrie.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co