Actualitate

Final de an şcolar în Sinaia

După un an în care au muncit să obţină rezultate cât mai bune la învăţătură, elevii au intrat de astăzi în vacaţa de vară. La Sinaia, închiderea anului şcolar a reprezentat totodată şi bilanţul activităţilor, iar cei mai silitori elevi au fost premiaţi în cadrul festivităţilor. Colegiul Mihail Cantacuzino se mâdreşte cu rezultate excepţionale la învăţătură, atât la olimpiadele judeţene, cât şi la cele naţionale, dar şi cu medii încheiate cu 10 pe linie. Şi şcolile gimnaziale din Sinaia se mândresc cu elevi ce au încheiat anul şcolar cu nota 10. Pentru recunoaşterea meritelor conducerea şcolii Principesa Maria i-a premiat cu diplome şi medalii pe olimpici, pe dascălii lor, dar şi pe cei care au obţinut premii la mai concursuri şi competiţii sportive. Şi şcoala George Enescu se mândreşte cu elevi eminenţi, iar astăzi la festivitatea de premiere sala a devenit neîncăpătoare. Aici, în cadrul ceremoniei, a fost predată şi cheia succesului de către şeful de promoţie al clasei a 8-a care a încheiat anul scolar cu nota 10 unui alt elev silitor din clasa a 7-a. Ca în fiecare an, alături de premianţi a fost şi primarul oraşului Sinaia. Edilul le-a transmis elevilor şi profesorilor că este mândru de rezultatele excelente obţinute la învăţătură. Copiii vor sta in vacanta 12 saptamani şi se vor intoarce la cursuri pe 15 septembrie 2014.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co