Actualitate

Flash pe temă de prim-ajutor, în Ploiești

Ploieştenii care au trecut astăzi, după prânz, prin centrul municipiului au putut asista la o lecţie de prim-ajutor, oferită de mai mulţi tineri, care au participat la cel mai mare flash mob organizat în municipiu. Ineditul eveniment a fost organizat de Asociaţia de Sprijin şi Binefacere, afiliată la Federaţia Samaritenilor Români, în cadrul unui program mai amplu.
ASB România numără, în prezent, peste o mie de membri cotizanți. Voluntarii prezenți la acțiunea de acordare a primului ajutor sunt elevi ai liceelor și colegiilor din Ploiești.
voluntar
Flash mob-ul organizat de Asociația de Sprijin și Binefacere din România a avut loc în fața Palatului Administrativ din Ploiești și s-a desfășurat simultan în alte 12 țări din Europa. În încheierea programului, toți tinerii prezenți au înalțat baloane colorate, ca simbol al participării la acțiune.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co