Sport

Frumusețea calificării

Daniel Chiriță a înfrumusețat calificarea Petrolului ’52 în semifinalele Cupei României, faza județenă. Veteranul de 43 de ani a dat un gol senzațional, șut în vinclu, de la 20 de metri, în partida cu Petrolul Băicoi. Chiru spune că nu a mai reușit o execuție de asemenea calitate de pe timpul când evolua la Zenit Sankt-Petersburg. Este primul gol de când a venit în trupa lui Tavi Grigore, iar ultima reușită oficială a avut-o acum un an de zile.
În jocul disputat la Boldești, tabela de fier, acoperită, a fost modificată, prima oară, de Dragoș Gheorghe, șut din interiorul careului. În partea secundă, mijlocașul Nini Popescu și-a sărbătorit ziua de naștere cu o dublă, iar fanii i-au cântat mulți ani trăiască! Tot două goluri a dat și atacantul Adi Vintilă, intrat în locul lui Roland Stănescu. Oamenii s-au suit pe garduri ca să vadă Petrolul. La final, galben-albaștrii s-au dezlănțuit împreună cu fanii. Au dansat și au cântat la bustul gol în fața celor peste 1000 de oameni.
Galeria Petrolului, înfrățită cu cea a lui Vitesse, a avut și un mesaj pentru olandezi. ,,Bring the Cup to Arnhem”, au scris suporterii pe un banner iar unii dintre ei vor merge, duminică, să o susțină pe Vitesse în confruntarea cu Alkmaar, în finala Cupei Olandei.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co