Performanţa a fost celebrată la Sinaia printr-un eveniment de gală în care reușitele elevilor, sportivilor, profesorilor şi antrenorilor, determinați fiind să aducă prestigiu și mândrie unui oraș de poveste au fost răsplătite de Primărie. Tema din acest an a fost „Black & White”, iar invitaţii au păşit pe covorul roşu în sala oglinzilor a Casino-ului în ținute elegante, combinând clasicul și spectaculosul.
În cadrul galei Academiei Sinaia, 260 de olimpici, profesori și antrenori ai școlilor și cluburilor sportive sinăiene au fost chemaţi în lumina reflectoarelor şi premiaţi.
Atmosfera spectaculoasă a fost completată de Baletul Teatrului din Brașov cu mai multe reprezentaţii de balet.
Gala Academia Sinaiaa ajuns la a 11-a ediţie, iar toţi aşii învăţământului şi sportului au fost recompensați cu diplome și premii în valoare totală de 43.000 lei.