Sport

Hoban israelian

Venit în haită în anul 2012, de la Universitatea Cluj, Ovidiu Hoban a castigat o cupă a României, a jucat în Europa și acum a părăsit lotul Petrolului. Tocmai când părea că apele s-au liniștit în jurul mijlocașului, odată cu întoarcerea de la echipa națională, iată că acesta a fost trimis în Israel. Hoban nu a fost convocat la ultima partidă din campionat, ca urmare a unei dispute verbale cu Mario Nicolae – responsabilul cu transferurile din cadrul clubului ploieștean- și imediat a apărut în presă informația conform căreia va fi împrumutat la Hapoel Beer Sheva. Inițial, oficialii Petrolului nu au făcut declarații pe marginea subiectului, iar ieri patronul Dan Capră declara că odată reprimit în lot după jocul României cu Grecia, acestuia i s-a propus prelungirea contractului. Numai că astăzi situația a fost clarificată. Ovidiu Hoban a fost împrumutat în Israel până la finalul sezonului. El va primi 175.000 de euro, iar clubul ploiestean 75.000 de euro. Cum la mijlocul terenului mai sunt fotbalisti de meserie, conducerea clubului va aduce în locul lui Hoban un… fundaș.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co