Sport

I-au venit de hac și lui Pulhac

Petrolul s-a lepădat și de Cristi Pulhac. Conducerea clubului a luat această hotărâre, fundașul nu s-a mai prezentat la antrenamente iar oficialii clubului încearcă acum rezilierea contractului de joc. Motivul despărțirii de Pulhac este eliminarea din meciul cu FC Voluntari de pe teren propriu. La acea partidă, Pulhac și-a lăsat echipa în inferioritate numerică primind cartonașul roșu după două galbene, pricinuite de două faulturi inutile, după cum a precizat staff-ul tehnic al echipei. Pulhac a venit, iarna trecută, la Petrolul din postura de jucător liber și a debutat în tricoul galben-albastru la un amical disputat la Berceni.

Iar oficial a bifat doar patru apariți în garnitura petrolistă. Pulhac este, de alftel, al patrulea jucător plecat de la Petrolul după Laurențiu Marinescu, mijlocaș care a renunțat la echipă, fundașul Giuseppe Prestia, cu contract reziliat din motive financiare, și un alt mijlocaș, Dacian Varga, exclus din lot pe motive disciplinare. Numeric, lotul Petrolului s-a subțiat vizibil iar antrenorul principal “Jerry” Gane trebuie să se descurce cu doar trei fundași laterali. Dean Beța, Fabrice Begeorgi și Alex David, care a revenit la antrenamente după o accidentare. Acesta dar și mijlocașul Stană, care și-a ispășit etapa de suspendare, pot reveni în “primul 11” la partida de vineri seară, de pe arena “Ilie Oana”, împotriva celor de la CSU Craiova.

Aboneaza-te la STIRI
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co