Actualitate

Infractori și după gratii?!

Deși se aflau în penitenciar, unde executau pedepse pentru alte infracțiuni, mai mulți deținuți dintr-o închisoare din Galați au reușit să înșele 15 persoane din Ploiești și Câmpina prin metoda cunoscută în practica judiciară sub denumirea de ”accidentul” cauzând un prejudiciu de aproximativ 71.600 lei.
Acum, procurorii au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a 10 inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de înșelăciune și complicitate la înșelăciune.
În rechizitoriul întocmit procurorii au reţinut că în perioada octombrie 2016 – februarie 2017 mai mulți deținuți din Penitenciarul Galați, au gândit şi elaborat un amplu sistem infracţional ce a avut ca scop inducerea în eroare a unui număr cât mai mare de persoane. Și-au procurat în prealabil telefoane mobile şi cartele preplătite cu sprijinul persoanelor aflate în stare de libertate, respectiv membri de familie sau apropiaţi ai deţinuţilor în care aceştia aveau deplină încredere, persoane care în diferite moduri sunt angrenate în activitatea infracţională, prin acordarea de ajutor material sau moral.
Apoi, deţinuţii – autori ai infracţiunii de înşelăciune, contactau telefonic persoanele vătămate prezentându-se drept rude ale acestora, ocazie cu care le comunicau că din culpa lor au provocat accidente rutiere în urma cărora ar fi rezultat vătămarea corporală gravă a unor persoane, în special copii, pe trecerea de pietoni. Pretindeau sume de bani necesare pentru achitarea contravalorii intervenţiilor chirurgicale şi/sau înlăturarea răspunderii penale.
Dosarul a fost trimis, spre soluţionare, Judecătoriei Ploieşti.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co