Actualitate

Interdicție pentru mama unui nevăzător

O mamă încearcă din toate puterile să găsească o rezolvare pentru problema cu care se confruntă băiatul ei, Rareș. Este nevăzător, iar acum cea care i-a dat viață nu mai este lăsată să îl însoțească la ore. Acesta este elev la Colegiul Național ”Al. I Cuza” din Ploiești. Motivul, care este susținut și de dirigintă, este că deranjează ceilalți elevi. Femeia are, însă, de partea sa un ordin dat pentru persoanele aflate în această situație. 
Acum mama nu mai are acces la cursurile băiatului ei, în vârstă de 16 ani.
Femeia crede că situația aceasta a pornit de la o oră de informatică, când mai mulți copii care au întârziat ar fi primit absență. Mama lui Rareș le-a luat apărarea acestor tineri, iar de aici ar fi pornit întreg conflictul.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Prahova sunt oarecum imparțiali în această situație. Are dreptate și mama, dar și dascălii.
Mama lui Rares a cerut ajutor și la Consiliul Național pentru Discriminare.
Numai că în urma unei ample anchete, din care au făcut parte un reprezentant al inspectoratului școlar, conducerea școlii, părinții celorlalți elevi și chiar un psiholog, s-a concluzionat că tânărul, care de altfel are rezultate bune la învățătură, trebuie să fie independent, pentru a fi integrat corespunzător în societate.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co