Sport

Întorși ca la Ploiești

O nou-promovată le-a luat fața celor de la Tricolorul LMV în finalul campionatului. Formația ploieșteană avea nevoie de un succes la trei puncte pentru a termina sezonul pe locul patru. Startul partidei a fost excelent pentru voleibaliștii Ploieștiului care au reușit să câștige primele două seturi, la 19 și la 23. Astfel, Tricolorul LMV se afla la un set de adjudecarea locului patru. Însă trupa antrenată de Sergiu Stancu și Mădălin Marinescu a fost ,,întoarsă ca la Ploiești”. Gazdele au profitat de preluările și atacurile slabe ale oaspeților și au revenit în joc. Au câștigat următoarele două seturi la 14 și 21, iar în aceste condiții obiectivul Tricolorului în acest meci fusese anulat. Și setul decisiv a fost câștigat de steliști, care s-au bucurat de calificarea în cupele europene din postura de echipă nou-promovată. Veteranul Florin Voinea a spus că este mare păcat de modul în care au pierdut un meci cât un sezon. El a explicat insuccesul prin faptul că nu au reușit să rămână concentrați până la finalul jocului. Tricolorul LMV Ploiești a încheiat campionatul cu o înfrângere dureroasă, a doua din cadrul campionatului în care a irosit un avantaj de două seturi la zero. Prin urmare, LMV-ul încheie pentru a doua oară la rând pe locul al cincilea în clasamentul Diviziei A1. Insuccesul atârnă greu pentru gruparea ploieșteană în condițiile în care a pierdut calificarea în Challange Cup. Mai are totuși o șansă dacă se va înscrie în Liga Balcanică, de unde câștigătoarea avansează în a treia competiție europeană ca valoare. Tot în cadrul Grupei I valorice, SCM U Craiova a învins, în deplasare, pe CSM București, scor 3:0, astfel că, astăzi, de la ora 18:00, Volei Municipal Zalău are nevoie de victorie în duelul de acasă cu CS Arcada Galați, pentru a-și adjudeca titlul național.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co