Sport

Jucător fără vacanță

Tricolorul LMV Ploiești va avea un absent motivat la reunirea de peste o săptămână. Jose Carrasco va lipsi o perioadă de la antrenamente deoarece este implicat în acțiunile echipei naționale a Venezuelei. Între 7 şi 11 august, Carrasco juca la Campionatul Americii de Sud, care va fi găzduit de Chile. Naționala s-a a fost repartizată în grupa A, unde va întâlni campioana olimpică şi deţinătoarea trofeului, Brazilia, Columbia şi Paraguay. Pe lângă trofeul pus în joc, competiţia mai are o miză și anume calificarea la Campionatul Mondial de anul viitor, găzduit de Italia şi Bulgaria. Doar câştigătoarea campionatului sud-american va obţine calificarea la Mondiale, în vreme ce restul echipelor vor mai avea o şansă, la turneul de calificare programat în Argentina. Voleibalistul Tricolorului are cea mai activă vacanță având în vedere că a mai participat, cu Venezuela, la Liga Mondială și, recent, la Cupa Pan Americană. În competiţia organizată de Canada, naționala lui Carrasco nu a reuşit să intre în lupta pentru medalii. Venezuela a evitat ultimul loc, la general, după ce, cu Jose Carrasco printre remarcați, a reușit o victorie în ultimul joc.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co