Actualitate

La un pas de măcel în centrul Ploieștiului

Doar câteva fracțiuni de secundă au lipsit astăzi pentru ca ploieștenii aflați pe trotuarul din intersecția Hotel Central și BCR să fie striviți de o dubă de trei tone. Șoferul autoturismului Iveco a intrat în intersecție dinspre strada Gherea și a fost surprins în mijlocul acesteia pe culoarea roșie. În acel moment, pe culoarea verde a trecut dinspre Hotel Prahova un Mercedes, care a lovit cu putere duba și a proiectat-o pe trotuar, aceasta izbindu-se cu putere de zidul băncii. Chiar în colțul unde a fost proiectată duba, la doar un metru, se află un chioșc de presă, bărbatul din interior trecând printr-o spaimă cumplită. Șoferul dubei, un tânăr în vârstă de aproximativ 27 de ani, susține că ar fi trecut pe culoarea verde, dar că un taximetrist i-ar fi tăiat calea și a fost nevoit să oprească și că atunci a fost surprins pe roșu în intersecție. Polițiștii prezenți la fața locului spuneau însă că nu cred că acesta a intrat în intersecție pe culoarea verde. Bărbatul care conducea Mercedesul avea în autoturism și un copil în vârstă de patru ani. Minorul a fost transportat la spital, acesta suferind un traumatism cranio-cerebral.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co