Sport

Legătura între generații

Astăzi se împlinesc 22 de ani de când Petrolul câștiga a doua Cupă a României din palmares. Pe 21 iunie 1995, formația ploieșteană se impunea, la București, în fața Rapidului, după prelungiri și penalty-uri, pe fostul ,,23 August”. Caz rar în fotbalul românesc, Petrolul de atunci are un jucător care evoluează și acum! Este vorba de Daniel Chiriță, 43 de ani, titular în trupa petrolistă. O altă legătură între trecut și prezent este Octavian Grigore. În iunie ’95, Tavi era titular în defensiva antrenată de Ion Marin, iar acum este în postura lui ,,Săpăligă”. Acum peste 20 de ani, FC Petrolul avea în componență numai jucători români, majoritatea ploieșteni și prahoveni. La acest moment, gruparea galben-albastră are 17 jucători, majoritatea din județ și din oraș, formați și lansați de club. Alex Puchea și Sergiu Arnăutu sunt ultimii doi în această situație fiind, de-altfel, primele noutăți pentru sezonul viitor. La 22 de ani de la cucerirea trofeului național, Petrolul și suporterii ei pregătesc returul barajului pentru promovarea în liga a treia. Fotbaliștii vor să facă spectacol pe teren, iar fanii în tribune. De aceea, toți aceștia îi îndeamnă pe oameni să vină la meci. Și să se grăbescă să-și cumpere bilete deoarece acestea se vând foarte repede. Tichetele pentru returul dintre Petrolul şi Dentaş Tărtăşeşti, se găsesc la casele arenei “Ilie Oană”. Accesul costă 5 lei la peluze, 8 lei la Tribuna a II-a, 10 lei la Tribuna I şi 20 de lei la Tribuna 0! Pot fi cumpărate zilnic, de la 10.00 la 17.30, iar sâmbătă până la ora de start a meciului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co