Sport

Majoratul în fotbal

“Brazilieni ca la Ploiești, în toată țara nu găsești!” Asta scandau fanii Petrolului inspirați de fazele create de mijlocașul Tibi Nițescu. Puștanul de 18 ani a avut parte de un majorat fotbalistic de vis: a debutat cu gol și a purtat banderola de căpitan. Totul într-o atmosferă la care alți jucători doar se uita. Fotbalistul s-a simțit extraordinar și, din cauza emoțiilor, liderul Claudiu Tudor a trebuit să-l incurajeze tot timpul.

Atmosfera a fost europeană în liga prahoveană. Lojele au fost ca pe vremea când Petrolul juca în Europa League. Toate au fost pline fiind zăriți acolo, pe lângă sponsori, antrenorul Tibi Selymes și primarul Bușteniului, Emanoil Savin, cu ajutorul căruia Petrolul a stabilit premiera de a juca, în nocturna, la acest nivel. La nivelul gazonului, Coco Cojocaru îi explică lui Mircea Dridea ce înseamnă pentru club banii din biletele cumpărate de oameni.

Băicoienii au venit în jur de 200, în frunte cu sponsorul echipei. Mijlocașul Bojoagă a spus că i s-a făcut “pielea de găină” iar colegii de pe bancă au înregistrat cu telefoanele momente unice pentru ei. Tudor, Nae și Puchea au fost ceilalți marcatori ai “lupilor”. Petrolul 52 a învins cu 4-0 “vulturii” Băicoiului, sunt pe locul 4 în clasament, iar mâine joacă, la Blejoi, cu liderul campionatului.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co