Medic prins când lua mită
Un medic din Brașov a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov pentru săvârşirea infracţiunii de ”luare de mită”. Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, la data de 20.07.2016, ortopedul a primit suma de 800 de lei. Potrivit procurorilor, acești bani au fost ceruți unui pacient, cu două zile înainte.
Suma, spun anchetatorii, a fost primită de la o persoană, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu de medic ortoped în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, relativ la tratamentul efectuat pacientului. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare. Medicul va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.