Sport

Muncă și handbal

Din cauza situației financiare, unii handbaliști își caută de muncă. Este și cazul interului Bogdan Botezatu de la CSM Ploiești. “Bote” a lăsat handbalul ploieștean pentru un job în Germania. Unul dintre cei mai vechi componenți ai echipei va continua și acolo cu sportul pe semicerc dar la un nivel inferior. Botezatu este al doilea jucător ploieștean care pleacă la muncă, în altă țară, după ce Marian Dumitru, fostul portar, se află de un an de zile în Anglia. Cei care au rămas la echipă încearcă să formeze un lot puternic care să tragă la primele locuri. Staff-ul tehnic are o trupă formată din nouă jucători seniori rămaşi și cu drept de joc: portarul Rotaru şi jucătorii Alexandru şi Răzvan Farcaş, Mihoci, Stăncioiu, Zamfir, Năstase, Hoinaru şi Pâslaru. Acesta din urmă a întrerupt activitatea pentru un sezon, dar are drept de joc. La acest moment, din cauza memoriilor depuse de jucători, clubul are interdicţie la transferuri. Pentru completarea lotului, săptămâna viitoare, se va face dublă legitimare pentru trei juniori proveniţi de la CSS Ploieşti, un portar și doi jucători. CSM Ploiești trebuia să înceapă mâine o nouă aventură în Divizia A. Însă adversarii de la CSM Cimentul Bicaz s-au retras din campionat. CSM-ul face parte din Seria A a Diviziei A, și din cauza retragerii Bicazului, în fiecare etapă, vor fi două echipe care vor sta. Ca regulament, promovează direct în Liga Naţională prima clasată în fiecare dintre cele două serii, iar ocupantele poziţiilor 2 şi 3 vor participa la turneul de baraj alături de locurile 11 şi 12 din Liga Naţională.

Aboneaza-te la STIRI
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co