Actualitate

Pasajul din centrul Câmpinei

Primăria Câmpina are planuri mari pentru locuitorii acestui oraş. Într-o conferinţă de presă la care au participat reprezentanţi ai tuturor partidelor, dar şi deputatul Florin Anghel, s-a dezbătut problema amenajării centrului municipiului. Este vorba despre o lucrare care să schimbe total imaginea oraşului. Nu se doreşte o lucrare simplă, de asfaltare şi schimbare a băncilor, ci… un pasaj pentru circulaţia rutieră, în timp ce o parte din Bulevardul Carol I se va transforma într-o zonă pietonală cu terase şi magazine de tot felul. Pentru aceasta însă, se organizează un concurs de soluţii, pentru a alege cea mai bună variantă. De acord cu această decizie sunt toţi membrii partidelor. După ce se va desfăşura concursul pentru oferirea celei mai bune soluţii, ultimul cuvânt îl vor avea câmpinenii. Aceştia vor decide care este soluţia convenabilă ca oraşul lor să aibă cu totul altă faţă. În timpul lucrărilor circulaţia din centrul municipiului nu va fi oprită. Această lucrare de amploare aşteaptă fonduri europene şi investitori chiar şi din sfera privată. Pentru lucrările ce vor avea loc la suprafaţă, în zona pietonală, banii sunt de la bugetul local. Cei care au pus la cale acest proiect sunt foarte încrezători că pasajul va putea fi realizat.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co