Actualitate

Pentru prima dată pe schiuri

Zeci de copii de la Centrul de Plasament din staţiunea Sinaia şi-au pus astăzi pentru prima dată schiurile în picioare şi au învăţat că nu este deloc greu să stăpâneşti tainele sporturilor de iarnă. Evenimentul iniţiat de Federaţia Internaţională de schi şi organizat în staţiune de Primăria Sinaia a avut loc pe pârtia de începători de la baza telegondolei. Timp de trei ore, instructorii de schi i-au învăţat pe micuţi cum să alunece corect pe întinderea de nea.

A fost pentru prima dată când în staţiunea Sinaia începătorii au putut lua lecţii gratuite de schi de la profesionişti şi mai mult decât atât, echipamentele folosite pe pârtie nu au costat nimic.

După ce au învăţat primele lecţii, micuţii au participat şi la concurs de schi la care au trebui să îşi arate îndemânarea în porţi. La final, cu toţii au primit diplome de participare şi premii pentru curajul de care au dat dovadă. Ziua Mondială a Zăpezii este un eveniment sărbătorit în 500 de staţiuni montane din 43 de țări, iar obiectivul principal este atât acela de a creşte numărul celor care practică sporturile de iarnă, cât şi de a educa şi informa.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co