Actualitate

Petrolul a intrat în sală

Petrolul s-a pregătit, astăzi, în sala de sport. Din cauza vremii, oficialii clubului n-au găsit nicio suprafață de joc acceptabilă pentru desfășurarea antrenamentelor. Stadioanele Dorobantul”, “Teleajen”, “Viorel Mateianu” și baza de la Crângul lui Bot erau variantele la care Petrolul mai apela ca să protejeze gazonul de pe arena “Ilie Oană”. Însă la acest moment toate terenurile sunt sub influența ninsorii la fel și arena principală care este acoperită cu un strat gros de zăpadă.

Conform specialiștilor, instalația de încălzire a terenului poate elimina zăpada în două zile. Însă din cauza costurilor mari, aceasta nu funcționează, iar echipa nu are unde să se antreneze. Poate fi o problemă pentru antrenorul Gigi Mulțescu în perspectiva meciului decisiv, din Cupa României, cu A.S.A. Târgu-Mureș. Acolo trupa lui Pustai are parte de o vreme mai blândă și se poate antrena în condiții normale.

Problemele se adună la gruparea petrolistă după arestarea celor doi conducători ai clubului, datoriile către SGU și acum faptul că echipa nu are loc de antrenament. Principalul Gigi Mulțescu a declarat că incertitudinile la nivelul conducerii amplifică și mai mult tensiunile în cadrul echipei. “Smurdul” a mai spus că nu a luat nicio decizie în privința viitorului său la Ploiești și așteaptă pauza de iarnă.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co