Sport

Petrolul pierde, dar tot speră

Petrolul pierde, dar nu este nimic pierdut. A spus-o antrenorul echipei, Constantin Schumacher. Deși gruparea ploieșteană își diminuează șansele de la meci la meci, Schumacher crede în evitarea retrogradării. El face calcule și spune că mai sunt 16 meciuri și nu este nimic pierdut, deoarece echipa mai poate aduna puncte. Piteșteanul se bazează pe faptul că diferența dintre Petrolul și celelalte echipe cu care se bate la retrogradare este recuperabilă. În play-out vor fi meciurile directe și acolo fiecare punct contează. Și Dacian Varga se gândește tot la cea mai importantă parte a campionatului. Mijlocașul susține că în play-out va fi altceva, cu înfruntări care pe care. Lipsa de omogenitate s-a văzut în eșecul de la Craiova, dar și în declarații. Varga spune că au venit atâția jucători încât nici nu le știe numele la toți și este greu să se “sudeze” într-un timp scurt.

Noul Petrolul merge după coordonatele celui vechi, iar eșecurile sunt de tipar. Lipsa de șansă la ambele goluri primite, Cobrea respinge penalty-ul executat de Vătăjelu, dar mingea ajunge tot la oltean care o trimite în plasă. La 2-0, același Cobrea îl blochează, târziu, pe Ivan, mingea ajunge cu noroc la Rocha care scutură plasa cu o execuție acrobatică. Formația petrolistă continuă să sufere și la capitolul ocazii. Au fost doar una de fiecare repriză, dar cu același autor. În prima parte, italianul Paolucci deviază mingea spre poartă, dar Straton respinge, iar în repriza a doua, tot vârful de atac trage puțin pe lângă din câțiva metri. Și arbitrul Avram “a tras” din nou în Petrolul având în vedere cum a judecat două faze de penalty clar. Primul acordat gazdelor, după hentul lui Guerriero, al doilea refuzat petroliștilor, în prelungiri când Dumitraș a respins balonul cu mâna. Și Petrolul rămâne singura echipă în acest sezon, alături de Timișoara, fără victorie în deplasare. Dar și fără posibilitatea de a-și lua revanșa după ce craiovenii s-au impus și în tur pe arena “Ilie Oană”.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co