Sport

Petrolul și un campion mondial, în deschidere

Petrolul ’52 și Amansio Paraschiv deschid etapa a 14-a din liga județeană. Gruparea ploieșteană va evolua mâine după prânz la CSO Plopeni. Daniel Chiriță și coechipierii vor avea parte de un adversar tare, cu mulți jucători experimentați în componență. Și se poate lăuda cu singurul campion mondial la nivelul ligii a 4-a. Amansio Paraschiv joacă la Plopeni, iar mâine va fi primul lui meci după ce a devenit campion mondial Superkombat la categoria mijlocie.
Trupa petrolistă și cea plopenară vin după o etapa trecută în care au obținut rezultate diferite. Lupii s-au împiedicat iarăși, pe “Ilie Oană”, în remiza cu Vălenii, în timp ce echipa lui Amansio a câștigat în deplasare. Pentru formația antrenată de Tavi Grigore primul loc este în pericol, cu două runde înaintea finalului de an. De aceea, singura variantă este câștigarea meciului. Până acum, Claudiu Tudor și colegii au împărțite victoriile, patru în deplasare și tot atâtea pe teren propriu.
Însă cele patru remize le-au încurcat planurile petroliștilor, care acum “tremură” pentru primul loc. Fundașul Răzvan Catană nu va evolua mâine, din motive medicale. În rest, Grigore beneficiază de tot lotul. Atât antrenorul, cât și președintele Cristi Vlad i-au băgat în ședință pe jucători, iar reacția lor se dorește a fi una imediată, prin câștigarea partidei. Cum orice apariție a Petrolului înseamnă lume multă, gazdele au stabilit și un preț de 5 lei – intrarea generală-, pentru cei care vor să vadă meciul. În clasament, Petrolul ocupă locul 2 cu 31 de puncte, la fel ca și CS Blejoi, dar echipa de lângă Ploiești are un golaveraj mai bun. CSO Plopeni ocupă locul 7, cu 22 de puncte.

Aboneaza-te la STIRI
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co