Sport

Petrolul vrea goluri și puncte

Petrolul ’52 joacă iar pe teren propriu după aproape o lună de zile. Formația ploieșteană a evoluat, ultima oară, pe ,,Ilie Oană”, înainte de Paște când a zdrobit CS Ceptura cu 7 la 0. De la acel meci și până în momentul de față, trupa antrenată de Tavi Grigore și Gică Liliac a mai reușit două victorii în campionat, la Cocorăști și Cornu, intermediate, la Boldești, de o calificare în semifinalele Cupei României, faza prahoveană. Mâine, galben-albaștrii vor întâlni pe Tricolorul Breaza, printre puținele echipe neînvinse, până acum de ploieșteni. Astfel că disputa reprezintă și un motiv de revanșă pentru petroliști. În tur, la Breaza, fotbaliștii Petrolului au scos un punct pe un teren greu. Brezenii au deschis scorul prin masivul Toader, gol din lovitură liberă, iar atacantul Michel Jipa a restabilit egalitatea cu o lovitură de cap. Găzarii au alergat după toate punctele dar portarul Tricolorului, Iscru, a făcut minuni și împreună cu ceilalți colegi s-au bucurat la final ca după o victorie. Păun și colegii vor ca ei să fie cei fericiți după meciul retur, printr-o victorie clară. Lupii sunt la patru goluri distanță de atingerea bornei 100 în campionatul județean. Asta înseamnă încă un obiectiv pentru disputa cu Tricolorul, iar suporterii Petrolului vor fi alături de favoriți mai ales că sunt obișnuiți cu succese la diferențe mari. Petrolul deține șefia Ligii A Prahova cu 62 de puncte în timp ce formația antrenată de Florin Stăncioiu ocupă locul 11 cu 28 de puncte. Începând de astăzi, la casa de bilete a stadionului “Ilie Oană” s-au pus în vânzare tichetele pentru partida Petrolul-Tricolorul, care se va disputa mâine, începând cu ora 18.00. Casa va fi deschisă până la ora de start a confruntării, iar preturile biletelor sunt cele obișnuite: 6 lei la peluze, 8 lei la Tribuna a II-a si 10 lei la Tribuna I.

Aboneaza-te la STIRI
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co